Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Accident rutier în orașul Babadag

Published

on

accident babadag

În cursul zilei de azi, 24 decembrie, în orașul Babadag s-a produs un accident rutier în care au fost implicate cinci persoane.

La fața locului reprezentanții ISU Tulcea au alocat următoarele forțe: o autospecială de stingere cu modul de descarcerare cu 5 subofițeri și o autospecială SMURD cu un echipaj format din 3 paramedici.

”Nu sunt persoane încarcerate. Au fost luate măsuri pentru prevenirea incendiilor, fără probleme deosebite.”, a precizat Daniel Năstase, purtător de cuvânt al ISU Delta Tulcea.

Oficial din partea Biroului de presă al IPJ Tulcea

Advertisement
usr

La data de 24 decembrie, ora 14.20, lucrătorii de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Tulcea au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Republicii din orașul Babadag.

Din primele verificări efectuate la fața locului de către polițiști, a reieșit faptul că o femeie în vârstă de 35 de ani din municipiul Tulcea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Republicii din orașul Babadag, la intersecția cu strada 1 Decembrie 1918 nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de către o femeie, în vârstă de 23 de ani, din municipiul Tulcea, intrând în coliziune cu acesta.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a unei minore ce se afla pasageră într-unul din autoturisme.

Ambele conducătoare auto dețin permise de conducere corespunzătoare și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

În cauză polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, efectuându-se cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului.

Advertisement
usr

Foto: ISU Delta Tulcea

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions