Polițiștii din Mangalia informează că, ieri, în jurul orei 19.30, au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.J. 391, în satul Cotu Văii, a avut loc un accident rutier. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat ar fi condus un autoturism, ar fi pierdut controlul direcției și ar fi părăsit partea carosabilă, iar vehiculul s-ar fi răsturnat, notează sursa citată.
„Ulterior, șoferul ar fi părăsit locul accidentului, în autoturism fiind identificat doar pasagerul, un bărbat de 36 de ani, care a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. La scurt timp, conducătorul auto a fost identificat.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0, 97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.“, mai precizează IPJ.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta