Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Accident rutier între Ovidiu și Mihail Kogălniceanu

Published

on

În cursul zilei de azi, 15 iunie, prin intermediul numărului de urgență 112, Serviciul Județean de Ambulanță Constanța a fost solicitat să intervină, pe DN2A, între localitățile Ovidiu și Mihail  Kogălniceanu, pentru un accident rutier produs între două autovehicule. Este vorba despre un Renault și un Matiz.

La fața locului au fost alocate mai multe echipaje de intervenție. La locul incidentului au fost identificați trei adulți și un copil.

Potrivit Biroului de presă al SAJ Constanța, o victimă de sex masculin, în vârstă de aproximativ 55 de ani, pasager, cu contuzii minore a refuzat transportul la spital. Încă două victime, respectiv un copil în vârstă de aproximativ 4 ani (pentru care aparținătorii au refuzat transportul) și o femeie în vârstă de 87 de ani, pasager, conștientă, fără leziuni au refuzat transportul la unitatea spitalicească.

O singură persoană, respectiv o femeie în vârstă de 48 de ani, conducător auto, a ajuns la Spitalul județean Constanța, conștientă, cu traumatism cranio facial, traumatism toraco-lombar.

Advertisement
usr

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions