Astăzi, 8 august, în jurul orei 8.55, a avut loc un accident rutier pe DN39, între localitățile 23 August și Tuzla, în care au fost implicate două autoturisme.
Au fost solicitați polițiștii Serviciului de Siguranță Rutieră Constanța, care s-au deplasat la fața locului cu 3 autospeciale de poliție și un echipaj de la gruparea de jandarmi.
Din primele verificări, a reieșit că impactul a avut loc între două autoturisme, iar unul dintre conducătorii auto a părăsit locul accidentului înainte de sosirea polițiștilor.
În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a unuia dintre conducătorii auto, un bărbat, de 44 de ani.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest și cel din dotare, rezultatele fiind negative pentru ambele testări.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia, împreună cu jandarmi ai Gruparii de Jandarmi Mobilă ,,Tomis” Constanța, au continuat verificările pentru identificarea conducătorului autoturismului care ar fi părăsit locul accidentului, fără încuviinţarea poliţiei.
”În scurt timp, conducătorul auto a fost depistat în extravilanul localității 23 August din județul Constanța, după ce a încercat să fugă de polițiști.
Persoana în cauză, un bărbat de 33 de ani, a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, la testarea cu aparatul din dotare, rezultatul a indicat posibila prezență a substanțelor psihoactive, motiv pentru care bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, în vederea determinării prezenței în organism a substanțelor interzise.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.
Cercetările sunt continuate în acest caz, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta