În această dimineață, 20 noiembrie, în jurul orei 7.45 a avut loc un accident rutier în județul Constanța, în care au fost implicate un TIR și un microbuz de transport călători în care se aflau opt persoane.
Evenimentul s-a produs la ieșirea din Crucea spre Gălbiori.
La fața locului intervine Stația Hârșova cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un SMURD B2 și un SAJ B2.
Știre în curs de actualizare.
Update: Opt victime au fost evaluate la fața locului – șapte dintre acestea au fost transportate la spital.
Potrivit dr. Claudia Tatarici, medic în cadrul Serviciului de Ambulanță Constanța, cele șapte victime au vârste cuprinse între 30 și 54 de ani. Patru răniți au ajuns la spital cu traumatism toracic, unul cu traumatism de umăr drept, unul cu traumatism de bazin și traumatism de coloană, iar cel de-al șaptelea cu traumatism lombar și traumatism toracic.
”Din accident au rezultat 8 victime conștiente dintre care 7 au fost transportate la Unitatea de Primiri Uurgențe Constanța. (4 victime cu ATPVM Medgidia, 2 cu echipaje SAJ, 1 cu echipaj SMURD B2).”, a preciat Anamaria Stoica, purtător de cuvânt al ISU Constanța.
Foto: ISU Constanța