În cursul nopții trecute, în jurul orei 23.20, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ 381.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism, condus de un bărbat, de 42 de ani, dinspre municipiul Medgidia către localitatea Valea Dacilor, a intrat în coliziune cu piciorul unui pod de cale ferată.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului auto și a celor doi pasageri, unul dintre aceștia în vârstă de 21 de ani, iar cel de-al doilea de 31 de ani.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
Foto: Ilustrativ