În cursul zilei de azi, în orașul Hârșova a avut loc un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. Evenimetul s-a produs pe Șoseaua Revoluției, iar din primele informații se știa că două persoane au rămas încarcerate.
La fața locului au intervenit echipaje de la stația de pompieri Hârșova, respectiv o autospecială de stingere a incendiilor cu apă și spumă, un echipaj Smurd B2 și 9 subofițeri.
De asemenea, în zonă s-a deplasat și elicopterul SMURD pentru a transporta una dintre victime la spitalul județean Constanța.
Cele două victimele au fost transportate la spitalul din Hârșova.
Potrivit dr. Claudia Tatarici, medic în cadrul Serviciului de Ambulanță Constanța, pacientul pentru care se deplasa elicopterul a intrat în stop cardiorespirator. I s-a făcut protocol de resuscitare, însă din nefericire fără rezultat. Pacientul a fost declarat decedat.
Știre în curs de actualizare.
Foto: Ilustrativ