Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Accident rutier MORTAL în județul Tulcea

Published

on

accident mortal tulcea

Un grav accident rutier, în urma căruia o femeie și-a pierdut viața, a avut loc în această seară, în județul Tulcea.

Potrivit Biroului de presă al ISU ”Delta” Tulcea, accidentul s-a produs în jurul orei 21.00, la ieșire din localitatea Tulcea.

Către locul indicat de apelant, au fost direcționate două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, cu o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere.

La fața locului, echipajele de intervenție au constatat că este vorba despre o coliziune între două autoturisme, rezultând o persoană încarcerată.

Advertisement
usr

S-a intervenit pentru extragerea victimei,  o femeie în vârstă de 52 de ani, din autoturismul grav avariat.

”Din păcate, echipajele SAJ prezente la locul intervenției, au constatat decesul acesteia.

Cele două persoane aflate în cel de al doilea autoturism, nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.”, a precizat Cristina Profir, purtător de cuvânt al ISU Tulcea.

Update: Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că circulația este întreruptă, pe DN 22 Constanța – Tulcea, în zona localității Cataloi din cauza unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. Se estimează ca în aproximativ 30- 45 de minute, traficul să fie reluat.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions