În cursul acestei seri, în jurul orei 21:00, Secția de Pompieri Măcin a fost solicitată să intervină pentru descarcerarea victimei unui accident rutier produs pe DN 22 (E 87), între localitățile Măcin și Jijila.
9 subofițeri au răspuns solicitării cu o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere cu apă și spumă.
În eveniment a fost implicat un autoturism, care a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea carosabilului, în care se afla doar conducătorul auto.
Din nefericire, tânărul, în vârstă de 21 de ani, prezenta semne incompatibile cu viața, iar echipajul Serviciului Județean de Ambulanță a pronunțat decesul.
Cauzele și circumstanțele producerii acestui accident sunt cercetate de reprezentanții instituțiilor abilitate în acest sens.