Un tragic accident rutier s-a produs în această dimineață în apropiere de Agigea. Un tânăr de numai 23 de ani și-a pierdut viața.
În jurul orei 05.00, polițiștii constănțeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe A4 – dinspre A2 către DN 39 A (Poarta 9 Port Constanța).
În urma cercetărilor, s-a stabilit că un bărbat, de 23 de ani, a condus un ansamblu de vehicule format dintr-un cap tractor cu semiremorcă, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu rondoul unui sens giratoriu, ulterior părăsind partea carosabilă și căzând într-o prăpastie de aproximativ 20 de metri.
În urma accidentului rutier a rezultat decesul conducătorului auto.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta