Un bărbat din județul Tulcea și-a pierdut viața în această seară după ce a fost victima unui accident rutier. Omul era întins pe carosabil și a fost lovit de un autoturism.
În cursul acestei seri, polițiștii tulceni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 22/E 87.
Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit că, în timp ce conducea un autoturism dinspre Somova către Isaccea, un bărbat în vârsta de 44 de ani, din localitatea Luncavița, județul Tulcea, a acroșat un bărbat în vârsta de 42 de ani, din Tulcea, care era întins pe carosabil.
Bărbatului de 42 de ani i-au fost aplicate manevre de resuscitare de către de către un echipaj medical și a fost transportat la o unitate spitalicească, unde, ulterior, a fost declarat decesul acestuia.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Tulcea, conducătorul auto poseda permis de conducere corespunzător și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetate penală.
În continuare se efectuează verificări, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii evenimentului rutier.
Foto: Ilustrativ