Militarii ISU Constanța au fost solicitați în această dimineață să intervină la ieșirea din localitatea Valu lui Traian, unde a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme.
Potrivit primelor informații, un autoturism s-a răsturnat, iar o persoană este inconștientă.
La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje Saj C2 și SmurdB.
Potrivit dr. Claudia Tatarici, din cadrul Serviciului de Ambulanță Constanșa, la accident sunt 3 victime conștiente, cu traumă minoră. Au fost transportate la spital.
Știre în curs de actualizare.
Update: Oficial din partea IPJ Constanța
În această dimineață, polițiștii constănțeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN3, în localitatea Valu lui Traian, dinspre strada București către Calea Dobrogei.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între două autoturisme, în urma căruia unul dintre acestea a fost proiectat în afara părții carosabile, unde a intrat în coliziune cu un alt vehicul parcat.
A rezultat vătămarea corporală ușoară a celor doi conducători auto, o femeie de 43 de ani, respectiv un bărbat de 39 de ani, precum și a unui pasager de 40 de ani.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.