Advertisement
Actual

Accident rutier pe Autostrada A2, în zona orașului Cernavodă. Traficul a fost îngreunat

Astăzi, 10 noiembrie, a avut loc un accident rutier pe Autostrada A2, în dreptul localității Cernavodă.

Din primele informații, un autoturism a lovit glisiera mediană la km 163, sensul de mers spre București și au rezultat două victime. Sunt scurgeri de combustibil pe autostradă.

La fața locului au intervenit o autospecială de stingere de la Medgidia și 2 echipaje SAJ B2.

Au fost asistate la fața locului o femeie în vârstă de 32 de ani și un copil ( băiețel în vârstă de 3 ani ) care au refuzat ulterior transportul la spital.

Advertisement

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că un autoturism a rămas imobilizat pe carosabil după ce a lovit glisiera mediană, pe Autostrada A2 sensul Constanța – București, la kilometrul 163, în zona localității Cernavodă, județul Constanța. Incidentul nu s-a soldat cu victime. Se circulă dirijat pe banda de urgență și parțial pe prima bandă, pe un carosabil umed, cu precipitații sub formă de ploaie.

Se estimează reluarea traficului în condiții normale după ora 16.00.

Foto: Ilustrativ

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Maria Ionescu

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Recent Posts

Accident feroviar la Târgușor

Astăzi, 14 noiembrie, a avut loc un accident feroviar la Târgușor, județul Constanța. Un autoturism… Read More

51 de minute ago

Aviz favorabil din partea Comisei Juridice pentru alegerea viceprimarilor Constanței. PSD și PNL au făcut front comun

Alegerea viceprimarilor Constanței într-o ședință online a Consiliului Local a stârnit discuții aprinse. Opoziția din… Read More

13 ore ago

Guvernul acordă tichete educaționale pentru 650 mii de preșcolari și elevi dezavantajați

Conducerea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene anunță că, peste 650 mii de preșcolari și elevi… Read More

17 ore ago

Trei indivizi din Medgidia, cercetați pentru comiterea mai multor furturi

Ieri, 12 noiembrie, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au formulat propunere privind luarea… Read More

17 ore ago

Undă verde de la Parlament pentru achiziția a 32 de avioane F-35. Senatorul Negoi: “România are nevoie de apărare. Nu de vorbe“

Senatul a aprobat, astăzi, în calitate de for decizional, legea care permite României achiziționarea a… Read More

18 ore ago

Cernavodă. Bărbat cu permisul suspendat, depistat beat la volanul unui autoturism neînmatriculat

Un bărbat din Cernavodă, care are permisul de conducere suspendat, a fost depistat rupt de… Read More

18 ore ago