Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Accidente de muncă cu nemiluita! Un om a suferit arsuri pe 30% din suprafața corpului!

Published

on

 

Periodic, Inspectoratul Teritorial de Muncă postează o sinteză a evenimentelor de muncă care au fost înregistrate. Unele devin sursa câte unei știri, altele – mai ușoare din punct de vedere al stării de sănătate a persoanei ce a fost victima unui accident – sunt trecute cu vederea.  Iată că azi am descoperit evenimente de muncă din intervalul 13 – 15 iunie, pe care vi le vom prezenta pe scurt. Primul dintre ele a avut loc la Șantierul Naval Daewoo Mangalia. Inspectorii ITM  au fost anunțați că, la data de 13 iunie, ora 15.30, în magazia de uleiuri a șantierului a avut loc un eveniment ce s-a soldat cu pierderea temporară a capacității de muncă a unui angajat. Radu Adrian, de 36 de ani, inginer, a fost victima unui accident.  I-a alunecat din mână un rulment, care i-a căzut peste laba piciorului drept. Omul a fost transportat la Spitalul Municipal Mangalia pentru acordarea de îngrijiri medicale. A doua zi, un angajat al companiei RDS&RSC a pățit-o. În jurul prânzului, Devletcea Nurhan, de 67 de ani, se afla la punctul de lucru din  cadrul centrului comercial CORA. Fără să-și dea seama, omul s-a lovit la cap cu un oblon metalic, motiv pentru care a suferit o plagă tăiată. În cel mai scurt timp a fost transportat la Spitalul Județean Constanța pentru primirea de îngrijiri medicale. În data de 14 iunie, la ora 9.30, un alt accident de muncă s-a produs la Administrația Porturtilor Maritime. Mincă Ionuț, 33 de ani, este angajat ca electrician. În timpul efectuării lucrărilor de revizie și reparații la Stația Port 4 Constanța Sud, lucrătorul a deschis ușa unei celule de rezervă de la secția de bare, aflată sub tensiune. S-a produs un arc electric ce a condus la electrocutarea  angajatului, care a suferit arsuri de gradul 2 spre 3 pe 30% din suprafața corpului. Rapid, bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean Constanța, unde a fost internat pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Și-n cursul zilei de ieri au fost două evenimente de muncă. Primul s-a înregistrat la ora 10.00, la societatea ARITMA SA, punctul de lucru Market Constanța Tic-Tac. Baiburi Figan, 57 de ani, manipulat mărfuri, aproviziona cu marfă  rafturile magazinului. Fără să-și dea seama, femeia s-a dezechilibrat și a căzut de pe scara cu care își făcea treaba. A suferit un traumatism cranian. După amiaza, pe la ora 18.30, un șofer al firmei Global EstSpedition a fost victima unui accident. Dumitru Vasile, 34 de ani, angajat ca șofer, încerca să monteze o roată la remorcă. Cu intenția de a fixa cricul, omul s-a așezat sub remorca. Într-o clipă, acesta s-a deplasat, iar remorca a căzut peste el. Rapid, a fost transportat la Spitalul Județean Constanța pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. ITM efectuează cercetări și va analiza dosarele ce vor fi întocmite de către societățile care s-au confruntat cu accidente de muncă.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions