La data de 31 octombrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier, birourilor și formațiunilor rutiere au desfășurat o acțiune pentru verificarea legalității trasporturilor de persoane și mărfuri.
Acțiunea s-a derulat pe principalele artere de circulație din județul Constanța.
Astfel, au fost verificate aproximativ 900 de mijloace de transport de mărfuri și persoane.
Au fost testați 103 conducători auto cu aparatul etilotest și alți 22 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii posibilei prezențe a substanțelor psihoactive.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 73 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 51.000 de lei.
Dintre acestea, 9 au fost aplicate pentru defecțiuni tehnice, 1 pentru depășirea limitei legale de viteză, 7 pentru folosirea telefonului mobil la volan, iar restul pentru alte abateri.
Totodată, a fost reținut în vederea suspendării 1 permis de conducere și au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.
De asemenea, a fost constatată o infracțiune la regimul circulației rutiere.
Astfel, la data de 31 octombrie a.c., în jurul orei 14.40, polițiștii au identificat un minor, de 17 ani, care a condus o autoutilitară, pe strada Silozului, din municipiul Medgidia, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
La acțiune au participat și specialiști din cadrul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta