În perioada 15 – 16 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari și Secției 5 Poliție Rurală Cogealac au desfășurat o acțiune pentru menținerea climatului de ordine și liniște publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea faptelor de comerț ambulant.
Astfel, au fost legitimate 130 de persoane, au fost verificate 120 de vehicule și 11 locații publice.
”În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 47 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 16.000 de lei, dintre care 35 la O.U.G. 195/2002, 7 la Legea 61/1991 și 5 la O.G. 99/2000.
De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării, 3 permise de conducere și au fost retrase 1 certificat de înmatriculare și 1 set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.”, a precizat Olimpia Ceară, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.
Totodată, a fost constatată o infracțiune la regimul circulației rutiere.
Astfel, la data de 16 iulie a.c., în jurul orei 00.05, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au identificat un bărbat, de 23 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Mamaia Nord, fiind sub influența substanțelor psihoactive.
Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la cocaină.
Ulterior, a fost condus la spital, în vederea prelevării de mostre biologice, pentru stabilirea prezenței substanțelor pshihoactive în sânge.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală.
La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, precum și polițiști locali din cadrul Poliției Locale Năvodari.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta