În perioada 10 – 14 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră și ai formațiunilor rutiere au acționat pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, în principal prin depistarea și sancționarea șoferilor care nu respectă dispozițiile legale privind acordarea de prioritate pietonilor.
Acțiunea s-a desfășurat pe principalele artere de circulație din județul Constanța.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 1.330 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.
Valoarea sancțiunilor contravenționale este de aproximativ 437.000 de lei.
De asemenea, au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, 163 de șoferi, față de care a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere.
Astfel, 127 de permise de conducere au fost reținute în vederea suspendării pentru neacordare de prioritate pietonilor.