Ieri, 30 octombrie, polițiștii Poliției municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au desfășurat o acțiune pentru prevenirea faptelor săvârșite cu violență și a consumului și traficului de droguri.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 38 de persoane și au fost verificate 9 vehicule.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 11.000 de lei.
Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, trei șoferi, față de care a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere pentru conducere sub influența alcoolului și pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
”De asemenea, în jurul orei 18.40, polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care circula haotic pe bulevardul I.C. Brătianu. Acesta a fost legitimat, stabilindu-se că are 74 de ani. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.
Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.