În cursul zilei de ieri, 11 ianuarie, polițiștii au desfășurat mai multe acțiuni în vederea respectării prevederilor Legii 55/2020.
Potrivit reprezentanților Biroului de presă al IPJ Constața, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche-2 Mai, Secției 3 Rurală Mangalia și ai Secției 9 Rurală Topraisar au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020.
Astfel, au fost legitimate aproximativ 80 de persoane, totodată fiind verificate 43 de autovehicule.
În urma acțiunilor, polițiștii au aplicat 13 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 8.500 de lei, dintre care 11 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Foto: Ilustrativ