La data de 2 noiembrie a.c., polițiștii Poliției orașului Năvodari au organizat acțiuni de verificare a respectării normelor legale privind circulația pe drumurile publice, fluidizarea traficului rutier și prevenirea și combaterea oricăror fapte cu violenţă comise în stradă.
În cadrul acțiunilor au fost angrenați polițiști de ordine publică, poliție rutieră și investigații criminale.
Au fost legitimate peste 120 de persoane și au fost verificate 102 vehicule, iar pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 55 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 47.900 de lei.
De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării, 15 permise de conducere, dintre care 12 pentru nerespectarea limitei legale de viteză și 3 pentru alte abateri, și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
”Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare. Acestea vizează prevenirea și combaterea faptelor antisociale, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice, precum și prevenirea și combaterea traficului și a consumului de droguri.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta