Viceprimarul orașului Năvodari, Costel-Aurelian Dumitrașcu, le reamintește cetățenilor că, sâmbătă, 26 august, are loc o nouă acțiune de donare, iar năvodărenii care doresc să doneze sânge sunt așteptați în număr cât mai mare la Centrul de Zi pentru Copii și Persoane în Vârstă, între orele 8:30-13:30.
„Persoanele donatoare vor beneficia, conform legii, de o zi liberă de la locul de muncă, 7 tichete de masă și decontarea cheltuielilor de transport pentru cei care au domiciliul în altă localitate. Donează sânge, fii eroul cuiva! Cheamă-ți și prietenii!“, informează Dumitrașcu.
La rândul ei, Primăria Năvodari informează că peste 40 de persoane s-au programat la acțiunea de donare de sânge din 26 august.
„Sâmbătă, 26 august, în intervalul orar 08.30-13.30, o echipă mobilă a Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Constanța se va afla la Năvodari pentru o nouă acțiune de donare de sânge organizată în parteneriat cu administrația publică locală.
Locație: Centrul de Zi pentru Copii și Persoane în Vârstă din cadrul Direcției Asistență Socială (Str. Sănătății, nr. 2). Până în prezent, 42 de persoane au decis să îi ajute pe pacienții care au nevoie de tratament transfuzional. Persoanele care doresc să doneze sânge se mai pot programa până vineri, în intervalul orar: 09.00-16.00, la numărul de telefon 0786.821.750. La acțiunea de donare din 26 august pot participa locuitori ai orașului Năvodari, dar și cei din localități învecinate.“, informează Primăria.
Informații suplimentare și detalii privind condițiile de donare găsiți aici:
https://www.primaria-navodari.ro/doneaza-sange-fii-eroul-cuiva-actiune-de-donare-sange-la-navodari-sambata-26-august/?fbclid=IwAR0KavY1jy92wBaUaf2N9zLP9y8BmftU015O6WToK0yCmSCLX4ljv4AOmU4
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta