La data de 13 ianuarie a.c., începând cu ora 6.00, polițiștii IPJ Constanța – Serviciul Siguranță Rutieră, împreună cu formațiunile rutiere și polițiști de ordine publică, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea accidentelor de circulație, în care sunt implicate autovehiculele destinate transportului public de persoane.
Acțiunea s-a desfășurat în municipiul Constanța, iar pe parcursul activităților derulate, au fost legitimate aproape 350 de persoane și au fost verificate 336 de vehicule.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale.
”Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de peste 56.000 de lei. Totodată, polițiștii au indisponibilizat două vehicule. Astfel de acțiuni vor fi organizate și în perioada următoare.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.