Conecteaza-te cu noi

Actual

Acțiune româno-franceză. Grupare specializată în furturi, destructurată

Published

on

Polițiștii de investigații criminale și procurorii D.I.I.C.O.T., împreună cu magistrați și jandarmi francezi, au destructurat o grupare care ar fi cauzat un prejudiciu de aproximativ un milion de euro prin furturi de componente de la locomotive, pe teritoriul Franței. În total, în România și Franța, au fost arestate 10 persoane și puse sub control judiciar alte 3.

La data de 12 februarie 2020, polițiștii români de investigații criminale, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au efectuat o acțiune comună cu autoritățile franceze pentru destructurarea unui grup organizat de criminalitate itinerantă format din cetățeni români care ar fi comis furturi pe teritoriul Franței.

În fapt, în urma unei cooperări judiciare și polițienești internaționale, desfășurate din 2019, de procurorii și polițiștii români, cu magistrații și jandarmii francezi, a fost solicitat printr-un ordin european de anchetă sprijinul pentru completarea probatoriului într-un dosar penal instrumentat de Secțiunea de Cercetări Dijon, împreună cu Brigada de Cercetări Autun, respectiv desfășurarea unor activități de urmarire penală pe teritoriul României.

Astfel, au fost efectuate de polițiștii Direcției de Investigații Criminale și cei ai inspectoratelor de poliție județene Cluj, Arad, Olt, Vâlcea și Giurgiu 16 percheziții domiciliare (4 – CJ, 3 – AR, 7 – OT, 1 – VL și 1 – GR) la membrii grupului infracțional.

Au fost ridicate înscrisuri, 40.000 de lei, 1.860 de euro, 3 motoare de ambarcațiuni și mai multe bancnote contrafăcute.

Totodată, a fost arestat preventiv, în vederea predării, un membru al grupului infracțional pentru care exista un mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare franceze, alți 9 fiind deja arestați în Franța, iar 3 plasați sub control judiciar, de asemenea pe teritoriul Franței.

Obiectul dosarului penal intrumentat de autoritățile franceze, cu sprijinul celor române, îl constituie cercetarea a 57 de furturi ce ar fi fost comise de membrii grupului, în perioada februarie – septembrie 2019, în dauna SNCF Franța, cu un prejudiciu de aproximativ 1 milion de euro.

Faptele comise au fost, în principal, sustrageri de componente (radiatoare) de la locomotive pentru dezmembrare și valorificare a metalelor neferoase din acestea (cupru, aluminiu, alamă), stabilindu-se că s-a reușit furtul a peste 1.000 de radiatoare, cantitatea de metale fiind de aproximativ 38 de tone.

La aceste daune, se adaugă și costurile ocazionate de distrugerea locomotivelor și aducerea lor în stare de nefuncționare pe termene relativ lungi.

De asemenea, se desfășoară cercetări și pentru probarea altor furturi din locuințe și societăți comerciale pe teritoriul Franței, precum și spălare a banilor.

La acțiunea din România, alături de procurorul român, la coordonare a participat și judecatorul de instrucție francez, iar la activitățile desfășurate au asistat și trei anchetatori ai Jandarmeriei Naționale Franceze și un specialist al A.P. FURTUM din cadrul Agenției Uniunii Europene de cooperare în materie de aplicare a legii, care a oferit sprijin prin intermediul biroului mobil.

Operațiunea comună s-a încadrat în prioritățile Poliției Române pe linia investigațiilor criminale, asumate la nivelul EUROPOL – Grupul EMPACT OPC, respectiv destructurarea grupurilor de criminalitate itinerantă care comit infracțiuni contra patrimoniului.

Totodată, cooperarea internațională a beneficiat și de sprijinul EUROJUST și suportul financiar al Proiectului ISF SPECTRE.

Din punct de vedere operațional, s-a beneficiat și de implicarea ofițerului român de poliție, specialist de suport operativ la Oficiul Central de Luptă împotriva Delincvenței Itinerante de la Paris, de participarea specialiștilor criminaliști și echipelor de intervenție ale serviciilor teritoriale de acțiuni speciale.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions