Conecteaza-te cu noi

Actual

Acțiunea ”Blocada” în municipiul Constanța. Au fost depistați mai mulți șoferi băuți

Published

on

actiune politia constanta

În cursul nopții trecute, 7 spre 8 octombrie, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța, împreună cu jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța și Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, au desfășurat o razie în sistem integrat, cu efective mărite, în cadrul acțiunii ”Blocada”, pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică și creșterea gradului de disciplină rutieră.

La razie au participat, în principal, polițiști din cadrul structurilor de Ordine Publică, Rutieră și Investigații Criminale.

Astfel, au fost legitimate aproximativ 590 de persoane, au fost verificate peste 300 de vehicule și 109 locații publice.

De asemenea, au fost identificați 3 minori, de 8 ani, 10 ani și, respectiv, 14 ani, plecați voluntar de la domiciliu. Aceștia au fost reîncredințați familiei.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 164 de sancțiuni contravenționale, dintre care 79 la O.U.G. 195/2002, 65 la Legea 61/1991, iar restul pentru alte abateri.

Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de peste 95.000 de lei.

Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 11 permise de conducere, dintre care 7 pentru conducere sub influența alcoolului.

De asemenea, a fost retras 1 certificat de înmatriculare și au fost constatate 7 infracțiuni în flagrant.

Exemple:

La data de 7 octombrie a.c., în jurul orei 21.30, polițiștii au identificat un bărbat care a condus un autoturism, pe strada Cireșica, din comuna Cumpăna, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 7 octombrie a.c., în jurul orei 22.45, polițiștii au identificat un bărbat care a condus un autoturism, pe strada Haltei, din comuna Valu lui Traian, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 7 octombrie a.c., în jurul orei 21.30, polițiștii au identificat un bărbat care a condus un autoturism, pe strada Pelicanului, din municipiul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 8 octombrie a.c., în jurul orei 1.15, polițiștii au identificat un bărbat care a condus un autoturism, pe strada Pelicanului, din municipiul Constanța.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise și a alcoolemiei în sânge.

La data de 8 octombrie a.c., în jurul orei 02.35, polițiștii au identificat un bărbat care a condus un autoturism, pe strada Griviței, din municipiul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În toate cauzele a fost întocmit dosar de cercetare penală.

La acțiune au participat și polițiști locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions