La data de 12 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune pentru verificarea legalității transportului de persoane.
Acțiunea s-a desfășurat pe bulevardele Tomis și I.C. Brătianu, Șoseaua Mangaliei și în stațiunea Mamaia.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 25.000 de lei, pentru transportul mai multor persoane decât numărul de locuri cu care este prevăzut vehiculul, lipsa centurii de siguranță, utilizarea telefonului mobil la volan, dar și pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării, 4 permise de conducere pentru nerespectarea culorii semaforului și neacordare de prioritate pietonilor.
”La data de 12 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, cu sprijinul specialiștilor din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanța, au efectuat un control la o societate comercială, pe linia protecției animalelor supuse comercializării.
În cadrul activităților derulate, au fost verificate locurile de deținere ale unor exemplare canine.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 16.500 de lei.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.
Foto: Ilustrativ