Conecteaza-te cu noi
OVIDIUS

Actual

Acțiuni de amploare în județul Constanța. Polițiștii au aplicat peste 1.300 de sancțiuni contravenționale

Published

on

actiune politie constanta

În weekend-ul care s-a încheiat, polițiștii au acționat cu efective mărite pentru a asigura ordinea și liniștea publică, siguranța în trafic și pentru a preveni consumul și traficul de substanțe interzise.

Astfel, peste 2.200 de poliţişti din structurile operative au desfășurat activități pentru a preveni faptele antisociale şi au intervenit la 861 evenimente, dintre care 777 au fost sesizate de către cetăţeni prin 112.

Polițiștii au organizat, în sistem integrat cu jandarmii, 237 de acţiuni în județul Constanța, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea  traficului şi consumului de substanțe interzise, precum şi pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră și combaterea infracționalității economico-financiare.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 1.331 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de  aproximativ 868.000 de lei.

Poliţiştii rutieri au acţionat pentru creşterea siguranţei în trafic.

Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, 90 de șoferi, față de care a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză, pentru conducere sub influenţa alcoolului sau a substanțelor interzise, dar și pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

De asemenea, au fost oprite din a circula 42 de vehicule care nu prezentau siguranţă pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate.

În cadrul acțiunii Blocada, au fost organizate 133 de filtre rutiere pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic, fiind legitimate peste 2.800 de persoane și verificate 1.790 de vehicule.

Totodată, 795 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest și 236 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive.

În cadrul activităților desfășurate, au fost depistate 7 persoane urmărite la nivel național, au fost dispuse 11 măsuri preventive și au fost constatate 24 infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Astfel, la data de 29 iunie a.c., în jurul orei 00.45, polițiștii Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au identificat un bărbat, de 34 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

La data de 29 iunie a.c., polițiștii Poliției Orașului Murfatlar au identificat un bărbat, de 20 de ani, pe numele căruia Judecătoria Constanța a emis mandat de executare a pedepsei de patru ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Bărbatul a fost condus și încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă.

La data de 30 iunie a.c., în jurul orei 15.35, polițiștii Poliției Municipiului Mangalia – Biroul de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.N. 39 s-a produs un accident rutier (tamponare).

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de două femei, de 30 de ani, respectiv 43 de ani.

Acestea au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În urma testării cu aparatul din dotare, în cazul femeii de 43 de ani au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În toate cauzele a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions