În perioada 1 – 7 ianuarie 2025, peste 360 de poliţişti din structurile operative ale Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au acționat zilnic pentru a preveni faptele antisociale şi au intervenit la 701 evenimente, dintre care 620 au fost sesizate de către cetăţeni prin 112.
Polițiștii au organizat, independent sau în sistem integrat, 361 de acţiuni în județul Constanța, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea traficului şi consumului de substanțe interzise, precum şi pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră.
Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 1.827 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 729.000 de lei.
Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, 112 șoferi, față de care a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză, conducere sub influenţa alcoolului, dar și pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
De asemenea, au fost oprite din a circula 95 de vehicule care nu prezentau siguranţă pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate.
În cadrul acțiunii Blocada, au fost organizate peste 160 filtre rutiere pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic, fiind legitimate aproximativ 3.400 de persoane și verificate 2.525 de vehicule.
Totodată, 758 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest.
De asemenea, a fost dispusă o măsură preventivă față de o persoană bănuită de săvârșirea unei infracțiuni.
În cadrul activităților desfășurate, au fost depistate trei persoane urmărite la nivel național și au fost constatate 33 de infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Vă asigurăm de faptul că efectivele Inspectoratului de Poliție Județean Constanța sunt pregătite să acționeze în continuare cu profesionalism pentru a menține un climat optim de ordine și siguranță publică în județul Constanța.