În ultimele două zile, polițiștii constănțeni au desfășurat acțiuni în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră.
La data de 6 februarie a.c., polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier și polițiști ai Biroului Rutier Constanța au desfăşurat acţiuni pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și combaterea abaterilor la regimul rutier de natură a distrage atenția conducătorilor auto.
Polițiștii au legitimat 195 de persoane și au verificat peste 190 de autoturisme.
Au fost aplicate 170 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 47.400 de lei, dintre care 84 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 17 pentru utilizarea telefonului mobil la volan.
Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 19 permise de conducere și au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.
A fost constatată o infracțiune la regimul rutier.
La data de 7 februarie a.c., polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au desfășurat activități, în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, pentru prevenirea oricăror evenimente negative, ca urmare a neacordării de prioritate pietonilor și vehiculelor care au acest drept.
În urma activităților, au fost oprite pentru control 52 de mijloace de transport în comun, fiind aplicate 114 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 48.000 de lei, dintre care 40 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 23 pentru nefolosirea centurii de siguranță.
Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 17 permise de conducere și au fost reținute 3 certificate de înmatriculare.