Conecteaza-te cu noi

Actual

Acțiuni pentru siguranța navigației pe Dunăre. Personal navigant, testat cu aparatul alcooltest

Published

on

În perioada 27 ianuarie – 5 februarie 2021, polițiștii Direcției de Poliție Transporturi, în cooperare cu Autoritatea Navală Română, au organizat 128 de acțiuni și controale, pe fluviul Dunărea, precum și în porturile fluviale, pentru siguranţa navigației.

S-a acționat și pentru eliminarea riscurilor ce ar putea să apară în urma constituirii în perioada sezonului de iarnă a parcurilor reci de nave sau a iernaticelor, precum şi pentru luarea măsurilor menite să crească siguranţa acestora.

De asemenea, polițiștii au verificat modul în care este asigurată şi se execută paza parcurilor reci de nave şi a iernaticelor și modul în care sunt respectate măsurile de siguranţă, de semnalizare, de ordine şi pază stabilite pentru navele aflate în iernaticele de nave sau în parcurile reci de nave.

Totodată, în cadrul acțiunii a fost verificat modul în care este asigurat echipajul minim de siguranţă al navelor aflate la iernatic, în conformitate cu legislația în vigoare.

În perioadă de referință, au fost legitimate 270 de persoane, au fost verificate 12 parcuri reci/iernatice, 195 de nave, 167 de persoane cu atribuții de personal navigant, 30 de persoane însărcinate cu paza navelor  și au fost testate cu aparatul alcooltest 30 de persoane din rândul personalului navigant.

În urma activităţilor, polițiștii au constatat 37 de infracţiuni, dintre care 20 la  Legea nr. 191/2003, privind infracțiunile la regimul transportului naval, 9 prevăzute de O.U.G. nr. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura, 4 incriminate de Codul Penal, 2 prevăzute de Legea nr. 107/1996, Legea Apelor și 2 prevăzute de alte legi.

În cadrul activităţii de urmărire penală, sunt cercetate 34 de persoane, dintre care 32 au fost depistate în flagrant delict.

Polițiștii au aplicat 105 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 30.450 de lei, dintre care 11 prevăzute de H.G. nr. 876/2007, privind contravenţiile la regimul transporturilor navale, 13 prevăzute de O.U.G. nr. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura, 15 prevăzute de Legea nr. 61/1991, 47 prevăzute de Legea nr. 55/2020, privind măsurile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de Covid–19, 12 prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 7 la alte acte normative.

De asemenea, polițiștii au indisponibilizat 14 unelte de pescuit și 247 de litri de motorină.

Pe parcursul anului, vor continua activitățile de verificare pe apele interioare navigabile, pentru siguranţa navigației.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions