Manuela Hărăbor a fost desemnată consilier onorific al prim-ministrului, printr-o decizie a premierului Viorica Dăncilă publicată miercuri în Monitorul Oficial.
Aseară a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea I numărul 399, decizia numărul 194, prin care Manuela Hărăbor a primit calitatea de consilier onorific al primului ministru.
Potrivit actului normativ la care facem referire activitatea Manuelei Hărăbor este neremunerată.
Decizia este semnată de primul ministru Vasilica-Viorica Dăncilă și contrasemnată de secretatrul general al Guvernului Ioana-Andreea Lambru.
Manuela Hărăbor este unul dintre copiii care a jucat în filmul „Veronica”
Manuela Hărăbor (n. 2 aprilie 1968, București) este o actriță română. A absolvit în 1991 Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București. A debutat la vârsta de 4 ani, în filmul Veronica (1972).
Manuela Hărăbor a devenit cunoscută în rolul Siminei, din filmul Pădureanca (1987). Ea s-a căsătorit de trei ori și are un copil. Presa a scris despre cazul Manuelei Hărăbor şi despre eforturile pe care le face ea cu copilul ei autist.
În februarie, Viorica Dăncilă s-a aflat în mijlocul unui scandal de posibilă discriminare. Premierul i-a catalogat drept autişti pe europarlamentarii „care dezinformează UE“ în privinţa modificărilor aduse Legilor Justiţiei, cum informa Adevărul. Din acest punct de vedere, cooptarea actriţei pare un gest destinat să repare imaginea publică a prim-ministrului.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta