Administrația Chițac a prevăzut în bugetul pentru acest an acordarea de fonduri nerambursabile însumând 6.360.000 de lei. 3.660.000 de lei vor alocați pentru activități, proiecte și alte evenimente culturale, artistice sau din alte domenii de interes general, inițiate de primărie, iar 2.700.000 de lei pentru organizarea de sesiuni de selecție de proiecte din domeniile cultural, sportiv, tineret și social.
„În anul 2023 Primăria municipiului Constanța își propune să finanțeze din fonduri publice programe, proiecte și acțiuni nonprofit de interes general, astfel:
- a) suma de 3.660 mii lei pentru activități, proiecte și alte evenimente culturale, artistice sau din alte domenii de interes general, inițiate de primărie;
- b) suma de 2.700 mii lei pentru organizarea de sesiuni de selecție de proiecte din domeniile cultural, sportiv, tineret, social, proiecte inițiate de ofertanți, în baza Regulamentul de acordare a finanțărilor nerambursabile aprobat prin H.C.L. nr.73/2018.
Finanțarea tuturor proiectelor se face în conformitate cu Legea nr.350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare, cu prevederile Ordonanței Guvernului nr.51/1998 privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a programelor, proiectelor și acțiunilor culturale, cu modificările și completările ulterioare“, se arată Anexa 4 a proiectului de buget.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta