În urma derulării procedurii de licitație publică (în două etape), reprezentând scoaterea la închiriere a 28 de perimetre din mediul marin de către Administrația Națională ”Apele Române”, au fost adjudecate 10 perimetre, adică 35,7% din totalul celor scoase la închiriere.
Suprafețele adjudecate reprezintă apele maritime interioare și ale mării teritoriale, bunuri imobile proprietate publică a statului, aflate în administrarea Apelor Române prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral. Totalul suprafeței adjudecate în cele două etape de licitație a fost de 60,06 hectare din 166 de hectare (adică 36,18%) și sunt destinate dezvoltării activităților economice și exploatării resurselor ecosistemului marin. Valoarea de ofertare este cu 12,8% mai mare față de prețul de pornire.
Perioada de închiriere este de 20 ani și va consta atât în activități de cultivare a resurselor acvatice vii în regim natural pentru 3 perimetre (moluște) și furajate convențional pentru 7 perimetre (pești).
Perimetrele sunt situate atât în zona dintre Mamaia și Constanța, la nord de Constanța (în dreptul lacului Sinoe), cât și în zonele dintre Agigea și Eforie Nord, Venus și 2 Mai – Vama Veche. Distanța față de mal este de minim 50 de metri, în medie fiind de 2-3 km față de mal.
Criteriile utilizate de către specialiștii Administrației Naționale ”Apele Române” în cadrul procedurii de licitație publică organizate pentru determinarea ofertelor câștigătoare au fost:
- Cel mai mare nivel al chiriei – 40%
- Capacitatea economico-financiară a ofertanților – 10%
- Protecția mediului înconjurător – 10%
- Condițiile specifice impuse de natura bunului închiriat – 40%
În prima etapă de licitație, au fost depuse 20 de oferte, 9 fiind declarate valabile (adică 45% au fost declarate valabile). În a doua etapă, din numărul ofertelor primite (16), 13 oferte au fost declarate valabile, adică 81%.
”Astfel, au fost declarați zece câștigători care au închiriat pentru o perioadă de 20 de ani, cu un preț de pornire de 0,04 lei/mp/lună, respectiv de 0,06 lei/mp/lună, reprezentând activități pentru cultivarea resurselor acvatice în regim natural (perimetrele cu numerele: 9, 11, 13), respectiv furajat convențional (perimetrele cu numerele: 3, 5, 6, 7, 8, 12, 28), conform Anunțului de atribuire.”, au precizat reprezentanții Biroului de Comunicare.
Foto: Roz – cultivare resurse acvatice în regim natural, verde – cultivare resurse acvatice furajat bio, alb – cultivare resurse acvatice în regim furajat convențional.