Gâsca cu gât roşu cuibăreşte în Siberia, unde îşi construieşte cuibul pe sol aproape de cele ale bufniţelor de zăpadă sau şoim călător, păsări agresive care le protejează astfel cuiburile de atacul vulpilor polare.
Din octombrie pleacă spre sud și ajunge și la noi. Zboară liniștită fiind ocrotită pe plan internaţional prin Convenţia pentru Conservarea Vieţii Sălbatice şi a habitatelor Europene (Berna -1979, semnată de România în 1993). Migrează pe traseul Kazakhstan, Ucraina și iernează în șesul României și Bulgariei mai ales de când cultivăm porumb în zonele umede. Firește că nu este singura rută de migrare, în principiu ele aleg sudul unde să găsească și liniște, hrană și apă.
”Această migrație pe litoralul românesc, prezentă la iernare a determinat autoritățile europene și pe cele autohtone să interzică construcții litorale, inclusiv șosele de coastă – cum a fost cazul celei din Constanța. Dealtfel nici în restul Europei nu se mai permit astfel de investiții, dar acolo au fost deja făcute în mare parte din anii anteriori.”, a precizat directorul general al Complexului Muzeal de științe ale Naturii, Adrian Bîlbă.
Un program european de protecție a acestor păsări, împreună cu altele – în special prădători – permite SOR – Societății Ornitologice Române, să le monitorizeze, iar autorităților române să ia măsuri de protecție, respectiv subvenții pentru cei care își cultivă porumbul fără pesticide și lasă ceva și pentru gâște după recoltare.
Este bine că protecția păsărilor migratoare unește eforturile mai multor țări și creează premizele unei educații de mediu, de a înțelege responsabilitatea pe care o avem. Din păcate unii nu înțeleg această responsabilitate și le braconează noaptea când sunt la odihnă, așa cum a fost cazul unui brăilean – din fericire prins cu ajutorul unui dispozitiv de urmărire montat pe unul dintre picioarele păsării.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta