Membrii Biroului Politic Județean al Filialei Constanța a Partidului Național Liberal, reuniți în ședință, astăzi, 15 martie a.c., l-au validat, cu unanimitate de voturi, în funcția de președinte al Comisiei Județene de Organizare a Alegerilor pe Adrian Manole, în timp ce secretar al comisiei a fost validată Marilena Dragnea.
De asemenea, membrii BPJ al PNL Constanța au validat, tot cu unanimitate de voturi, și atribuțiile Comisiei Județene de Organizare a Alegerilor. Conform unui document de presă remis redacției de către biroul de presă al PNL Constanța, acestea sunt: analizarea dosarelor organizațiilor locale și stabilirea, împreună cu președinții de organizații, a calendarului convocării Comitetelor de Coordonare Locale, verificarea tuturor membrilor Filialei PNL Constanța conform datelor existente, primirea candidaturilor pentru funcțiile de conducere la nivel local, municipal și județean, verificarea îndeplinirii obligațiilor de membru al PNL de către toți candidații, întocmirea documentației necesare procedurii de alegeri pentru fiecare organizație în parte și, nu în ultimul rând, solicitarea către BPJ a aprobării prin vot a tuturor acestor documente.
Mihaela Tîrpan
sursa foto: Ziua de Constanta
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta