Exclusiv
Afacerea Tabăra Năvodari, cea mai mare escrocherie imobiliară a lui Nicolae Matei. Cu detalii, în exclusivitate
În esenţă, este cunoscută povestea că Nicolae Matei a reuşit să deposedeze Tabăra de Copii de la Năvodari de un teren de 1.435.134 de metri pătraţi, cu tot cu imobile, aşternuturi şi scobitori. Pe această temă s-au scris deja câteva articole de presă. Însă nimeni nu a avut, până acum, detaliile planului minuţios, pus la cale de fostul primar pentru a-şi satisface pohta ce-o pohtea de ani de zile.
La început a fost decretul
Tabăra de la Năvodari a fost unul din simbolurile marcante ale „Epocii de Aur”. Zeci de generaţii de „pionieri” şi „şoimi ai Patriei” şi-au petrecut aici vacanţele de vară, începând cu anii 50. În anul 1969, Consiliul de Stat al lui Nicolae Ceauşescu a emis Decretul nr. 658, prin care a transmis în folosinţă gratuită, pe vecie, terenul proprietate de stat de 463.000 de metri pătraţi, pe care se întindea atunci Tabăra, către Uniunea Generală a Sindicatelor din România (UGSR). Totodată, clădirile care se aflau deja pe teren au fost trecute în proprietatea UGSR. O Hotărâre a Consiliului de Miniştri din 1971 şi încă un Decret al Consiliului de Stat din 1986, întregeau trupul Taberei la suprafaţa, de veşnică folosinţă, de 1.435.134 de metri pătraţi. Zeci de construcţii, unele din beton, altele din lemn, au fost ridicate de Sindicate, pentru a face faţă cererilor masive, de sejururi, ale copiilor din toată ţara.
Frăţia sindicaliştilor şi înfiinţarea Sind-România
În 1990, după prăbuşirea regimului comunist, UGSR a intrat în degringoladă. După practica universală de la acel moment, s-a constituit la Bucureşti un aşa-zis Comitet Naţional Provizoriu de Organizare a Sindicatelor Libere din România, cu menirea de a face tranziţia la o nouă viaţă democratică a fraţilor muncitori. Pe 16 martie 1990, numitul Ştefan Călinescu, fostul tovarăş care condusese UGSR-ul, devenit între timp domn, a obţinut o sentinţă civilă la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti de acordare a personalităţii juridice pentru Confederaţia Naţională al Sindicatelor Libere din România (CNSLR). Justiţia a aprobat astfel ca patrimoniul UGSR să devină patrimoniul CNSLR, „ca succesor universal, prin absorbţie” al fostei structuri sindicale din perioada comunistă. Ulterior, muncitorimea română a emanat alte două structuri cu acoperire naţională, respectiv Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa şi Confederaţia Sindicatelor Independente Frăţia. Pe 17 august 1992, cele trei case sindicale au decis să gestioneze împreună patrimoniul rămas de pe urma UGSR, înfiinţând în acest scop SC Sind-România SRL, societatea care urma să exploateze Tabăra de la Năvodari şi alte „moşteniri” similare, urmând ca beneficiile înregistrate să se repartizeze, în mod frăţesc.
Prin sentinţa civilă irevocabilă 269/1993, Curtea Supremă de Justiţie a României a statuat că toate bunurile Complexului de Odihnă Năvodari (Tabăra de Copii) au intrat în proprietatea Sind-România SRL.
2005-2008: Consilierul Matei a fost promotorul unei manevre care despuia Tabăra de 110.000 mp
După ani de netulburată folosinţă a terenurilor şi de exploatare continuă a clădirilor, Sind-România s-a văzut în faţa primei tentative de a i se trage terenul de sub picioare. Pe 22 decembrie 2005, consilierii locali din Năvodari au votat hotărârea nr. 233, prin care au aprobat un raport de evaluare a unui teren de 110.000 mp, din incinta Taberei, care urma să fie adus ca aport în natură, de către Consiliul Local, la majorarea capitalului social al SC TSP Ecoterm SA Năvodari – întreprinderea publică specializată în livrarea agentului termic. Sind-România a cerut Tribunalului Constanţa (în cadrul Dosarului nr. 2493/118/2006) să anuleze hotărârea de Consiliu. Iar instanţa, prin Sentinţa Civilă nr. 1.111/22.11.2007, a admis cererea, mai ales că o expertiză judiciară atesta că terenul pe care puseseră ochii consilierii locali făcea parte din trupul de 1.435.134 mp al Taberei, menţionat ca atare în documentaţiile cadastrale neschimbate din anul 2001, precum şi în actele juridice mai vechi, la care ne-am referit mai sus. În mod paradoxal, Sentinţa a fost atacată cu recurs de consilierul local Nicolae Matei, care astfel proba că era principalul promotor al manevrei. Aşa cum era de aşteptat, Curtea de Apel a respins recursul, apreciind că un simplu consilier local nu are calitatea de reprezentant al Consiliului Local. (vezi aici hotărârile pronunţate în Dosarul nr. 2493/118/2006)
O japcă de 61.968 mp, din primele luni ale mandatului de primar
În 2008, Nicolae Matei a încetat să mai fie un simplu consilier local, fiind votat drept primar al localităţii, în ciuda faptului că nu avea cunoştinţe elementare de gramatică şi se exprima într-un mod extrem de rudimentar. Pe 18 noiembrie 2008, acţionând în noua sa calitate, Matei a aprobat o cerere formulată de SC Legmas SA, în care era acţionar majoritar, de a obţine certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra unui teren de 61.968 mp, din incinta Taberei Năvodari, pe care se aflau 13 clădiri proprietatea Sind-România SRL (desigur, clădirile se aflau pe teren, nu şi în planul de situaţie întocmit în beneficiul lui Matei de specialiştii cadastrali angajaţi de el, încă din 2007). Firma lui Matei avea dreptul să primească acest teren în câmp, pe cealaltă parte a Canalului Poarta Albă-Midia Năvodari, acolo unde funcţiona Legmasul (fostă IMAIA). Cu toate acestea, primarul îşi mutase drepturile peste canal, în Tabăra de Copiii, mai ales că totul depindea de pixul lui. Pe 8 decembrie 2008, luând de bun ce zicea primarul, Ministerul Agriculturii a emis un certificat de atestare a dreptului de proprietate. Ulterior, având complicitatea unui notar public şi a Oficiului de Cadastru de la Constanţa, Legmas SA a dezmembrat terenul în 60 de loturi, care au fost intabulate fără probleme, deşi în realitate erau probleme mari în joc. 49 de loturi şi 4 clădiri au fost apoi vândute la un preţ subevaluat către Top Vision SRL, cealaltă firmă a lui Matei, în care acesta era (şi este încă) asociat unic. Mai departe, Top Vision a vândut 19 loturi, din cele 49, către terţi, printre care şi persoane care contribuiseră la această escrocherie imobiliară de proporţii.
2009: Ecoterm vinde 110.000 mp din trupul Taberei, în baza hotărârii locale care fusese desfiinţată în justiţie
După doar câteva luni de la această ispravă, mai exact pe 8 mai 2009, TSP Ecoterm SA a scos la vânzare suprafaţa de 110.000 de metri pătraţi de teren care făcuse obiectul procesului câştigat de Sind-România SRL împotriva Consiliului Local Năvodari, la care ne-a referit mai sus. Deşi în cauză se pronunţase o hotărâre irevocabilă, lui Matei nu i-a păsat de justiţie şi a tras sforile ca terenul Taberei să fie parcelat şi vândut unor terţi, care mai apoi şi-au intabulat dreptul de proprietate la Oficiul de Cadastru. Ulterior, TSP Ecoterm a fost băgată în faliment, pentru a se zădărnici răspunderea penală.
Matei inventează datorii fictive, ca să tâlhărească Tabăra, încă o dată
Sind-România SRL a depus plângeri penale şi a întreprins mai multe demersuri pentru recuperarea clădirilor tâlhărite din proprietatea sa şi a terenurilor uzurpate din folosinţa sa veşnică. Aflând de tupeul sindicaliştilor de a-şi apăra drepturile, primarul Năvodariului a inventat contra acestora titlul executoriu nr. 5610/2009, în valoare de 420.108 lei, în care au fost incluse mai multe contravenţii fictive şi un impozit care nu era datorat. Pe 30 martie 2011, Primăria Năvodari a organizat o aşa-zisă licitaţie publică asupra mai multor clădiri ale Taberei (un restaurant şi nouă cabane turistice), în baza titlului executoriu din 2009. Aflând în ultima clipă de procedură, Sind-România SRL a achitat în aceeaşi zi întregul debit fictiv, de 420.108 lei, şi a cerut Primăriei să stopeze abuzul şi să anuleze licitaţia. Însă Matei nu a ţinut cont că datoria, chiar şi fictivă, fusese achitată voluntar, astfel că Primăria a continuat procedura, vânzând clădirile Taberei către Dormarbib SRL Constanţa, societate comercială care aparţinea numitului Isidor (Doru) Gurgu, concubinul Mariei Matei, sora primarului. Pe 30 martie 2011, Sind-România SRL a reuşit să anuleze în instanţa de judecată titlul executoriu inventat de Matei. Însă nu şi-a mai recuperat nici suma plătită pentru a preveni executarea silită, nici clădirile adjudecate de cumnatul lui Matei. Iată, deci, cum Tabăra a fost ţepuită de două ori dintr-o singură lovitură, de derbedeul de ultimă speţă care conducea Primăria (vezi aici Ordonanţa Parchetului Curţii de Apel Constanţa). Încurajat de faptul că nu i se întâmpla nimic în urma isprăvilor sale penale, Matei avea să inventeze, un an mai târziu, cea mai mare taxă fiscală din lume, de două milioane de euro, împotriva companiei Somaco Construct SRL, proprietara complexului turistic Verona de patru stele, probabil cu acelaşi scop de a-i tâlhări clădirile de pe malul lacului Siutghiol, la o executare silită similară.
Diversiunea lui Călinescu
În anul 2009, când Matei inventase datoria fictivă împotriva Sind-România, un omuleţ din istoria apusă a sindicatelor comuniste, numitul Ştefan Călinescu, la care ne-am referit mai sus, reuşea să obţină o aprobare de la Ministerul de Justiţie, pentru a folosi denumirea Uniunea Generală a Sindicatelor din România (UGSR), în scopul înfiinţării unei structuri sindicale. Mai departe, adresându-se unei instanţe de judecată, acesta avea să obţină, în 2010, personalitate juridică pentru UGSR. Desigur, dacă ţi se permite să-ţi numeşti copilul Mihai Eminescu, nu înseamnă că acesta chiar este marele poet şi jurnalist care a trăit cu secole în urmă. Însă o confuzie se stârneşte. În mod firesc, o astfel de confuzie s-a stârnit şi în lumea sindicală, după ce UGSR-ul înfiinţat în 2010 s-a apucat să depună o plângere penală la DNA, susţinând că preluarea patrimoniului sindicatelor comuniste de către CNSLR s-a făcut în baza unui proces-verbal falsificat, din 4 iulie 1990. Verificând sesizarea, DNA a expertizat hârtia adusă de Călinescu de la el de acasă şi a constatat că una din semnături aparţinea altei persoane decât celei indicate în mod expres în act. Mai mult, DNA a întocmit o rezoluţie detaliată, audiind zeci de persoane şi studiind documentele epocii, prin care a descoperit că reprezentanţii CNSLR i-ar fi indus în eroare pe cei ai UGSR şi că posesia bunurilor de patrimoniu ar fi fost dobândită cu rea-credinţă. Rezoluţia dispunea neînceperea urmăririi penale împotriva lui Victor Ciorbea, liderul meteoric al CNSLR, însă procurorul afirma că partea vătămată, adică UGSR (fără a preciza dacă se referea la vechea structură care se autodizolvase în 1990 sau la clona creată de Călinescu, în 2010), ar avea capacitatea de a porni demersuri civile în privinţa patrimoniului sindicatelor comuniste.
Mai departe, cu rezoluţia primită de la DNA, Călinescu a cerut instanţelor civile să pună sechestru pe bunurile sindicatelor (inclusiv pe Tabără) şi să dispună repunere UGSR-ului înfiinţat de el în 2010, în situaţia anterioară… din 1989. Desigur, justiţia a respins aceste pretenţii abracadabrante (vezi aici Sentinţa Civilă nr. 63/11.01.2012 şi Decizia Civilă nr. 324/22.02.2012 pronunţate în Dosarul nr. 45625/3/2011). Ba chiar, a stabilit că CNSLR a preluat patrimoniul UGSR prin Sentinţa Civilă nr. 782 din 16 martie 1990, în baza cererii depuse la instanţă chiar de către Ştefan Călinescu, iar nu în baza unui act, veridic sau fals, care avea să se încheie tocmai pe 4 iulie 1990. În aceste condiţii, rezultatul obţinut de Călinescu de la DNA şi-a mai găsit o ultimă utilizare, ca armă de apărare în procesele lui Matei, în demersurile ce aveau să se deschidă ca urmare a ultimului tun dat de acesta asupra Taberei (Primăria va invoca permanent rezoluţia DNA, ca dovadă că CNSLR şi Sind-România nu ar fi fost succesoarele legale ale UGSR).
Cum să devii proprietar pe bunurile altora, ridicând degetele (în special, mijlociul)
În decursul anului 2011, la iniţiativa lui Matei, Consiliul Local Năvodari a aprobat două hotărâri absolut penale, prin care terenul rămas în folosinţa Taberei după tâlhăriile anterioare, era trecut în domeniul privat al localităţii şi apoi adus drept aport la constituirea unei societăţi comerciale. La fel şi clădirile. Ce drept avea Primăria asupra clădirilor construite de alţii şi aflate în proprietatea altora? Şi ce drept avea asupra terenului pe care nu l-a deţinut niciodată? Desigur, niciun drept. Căci dacă ar exista astfel de drepturi, orice Primărie ar putea să fure proprietăţile oricui, prin simpla ridicare de degete a unora prea inepţi să înţeleagă ceva sau a altora prea ticăloşi ca să nu se combine la o asemenea ţeapă. Desigur, printre votanţi au fost şi de unii, şi de alţii. Întâmplarea face că unul dintre ridicătorii de degete era chiar directorul Oficiului de Cadastru din Constanţa, Stere Sponte, consilier local şi cetăţean de onoare (nereperată) al oraşului Năvodari. Instituţia sa a deschis cărţi funiare paralele în care a intabulat terenurile şi clădirile Sind-România în proprietatea Oraşului Năvodari, ca fiind obţinute, nu cu bani cum se obţin proprietăţile în toată lumea, ci cu ridicări de degete (în special mijlociul). Mai departe, consilierii au decis ca aceste bunuri furate de la Sind-România să constituie aportul oraşului la înfiinţarea unei societăţi, cu numele Tabăra Năvodari SA, contra unei participaţii de 40%. Restul acţiunilor, 60%, se atribuiau firmei Dormarbib, a lui Doru Gurgu, cumnatul, fără acte, al lui Matei, transformat în stăpânul, deocamdată pe hârtie, al terenurilor şi clădirilor taberei de copii.
De ce era ilegală asocierea lui Gurgu cu Primăria
Din punct de vedere legal, aşa cum avea să constate chiar Curtea de Conturi a României, Oraşul Năvodari nu putea fi asociat sau acţionar într-o societate comercială, ci doar într-o întreprindere publică, prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică, în condiţiile stricte ale articolului 17 din Legea 215/2001 a administraţiei publice locale. De asemenea, atribuirea terenului în folosinţă gratuită, pe o perioadă nelimitată, către societatea Tabăra Năvodari SA era o altă mare ilegalitate, conform Curţii de Conturi. Legea permitea doar atribuirea temporară a unor astfel de suprafeţe şi doar în favoarea persoanelor juridice fără scop patrimonial, implicate în activităţi filantropice şi de utilitate publică. Or, firma clocită de Matei şi cumnatul său nu era nici casă de binefacere, nici întreprindere publică, decât în sensul că lui Gurgu i se făcea o mare binefacere de către Matei şi o adăpătoare suplimentară la fondurile publice, aşa cum vom proba într-un material viitor.
Tulburarea de posesie s-a făcut printr-o nouă executare silită
După fabricarea acestor ilegalităţi crunte, mai rămăsese un singur pas de făcut, respectiv smulgerea bunurilor de la Sind-România. Dar smulgerea aceasta putea să însemne „tulburare de posesie”, o faptă din rând cu tâlhăria, cu furtul calificat sau cu omorul, care se lasă cu ani grei de puşcărie. În acest context, o minte strălucită şi deopotrivă întunecată în rele a găsit o soluţie juridică de zile mari. În acest sens Tabăra Năvodari SA a dat în judecată Primăria Năvodari, cerând obligarea acesteia să-i predea terenurile şi clădirile pe care le adusese scriptic în aportul societăţii. Judecându-se între ei, la vrăjală, Matei şi Gurgu au obţinut, desigur, o hotărâre judecătorească (sentinţa civilă nr. 22999/22.12.2011 a Judecătoriei Constanţa), prin care Primăria era obligată să predea Taberei Năvodari SA terenurile şi clădirile Sind-România SRL, care nu era parte în aceste proceduri. Mai departe, Gurgu a deschis Dosarul de executare silită nr. 667/2012 la Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi Deacu Vasile şi Gavrilescu Alin Mihail.
Instrumentul juridic utilizat nu era cu totul nou. Se mai testase, de exemplu, în litigiul halucinant al retrocedării carierei de piatră de la Sibioara, în care se judecaseră la vrăjeală clienţii avocatului Ionel Haşotti cu primăria Lumina condusă de subordonatul politic al fratelui său, Puiu Haşotti. Se judecaseră la vrăjeală, ca să pară că la mijloc ar fi o neînţelegere, deşi era atât de evident că părţile se înţeleseseră deplin ca să-l despoaie de carieră pe proprietarul acesteia care nici nu a fost citat în proces. Or, la fel au stat lucrurile la tabăra de copii, unde proprietarul nu a fost parte în proces.
Preţul trădării lui Surdu
Pe 29 mai 2012, la ora 13,30, executorii s-au prezentat la Primăria Năvodari, unde au întocmit un tabel de inventariere a bunurilor din tabăra de copii, pe care l-au copiat, de fapt, din situaţiile întocmite de funcţionarii Primăriei, în urma unor controale anterioare în documentele Sind-România. În acest fel, în procesul-verbal al executorilor s-au menţionat bunurile ce urmau să fie predate lui Gurgu: 581.373 de metri pătraţi de teren şi toate clădirile taberelor Albatros, Delfin şi Perla (lista ar fi prea lungă, ca să o reproducem aici). În baza procesului-verbal întocmit de executori, firma lui Gurgu a pus mâna pe toate bunurile Sind-România, inclusiv pe inventarul de obiecte, de la mobilier şi pături, până la hârtie igienică şi scobitori. Preluarea în forţă n-a generat nicio convulsie, deoarece toţi angajaţii Sind-ului, în frunte cu directorul taberei, Marian Surdu, au trecut pe ştatele SC Tabăra Năvodari SA. Trădându-şi societatea, Surdu s-a aranjat bine: a devenit consilier local pe listele lui Matei, şi-a angajat nevasta la Tabăra Năvodari SA, şi-a angajat fiul la Poliţia Comunitară şi a luat, pe numele acestuia, un teren la Legea 15/2003 şi o locuinţă ANL de la Primărie.
Sind-România câştigă la Brăila
După ce a fost dată afară din proprietatea ei, prin artificiile penale arătate mai sus, societatea Sind-România a deschis un proces de contestaţie la executare, în care a cerut inclusiv suspendarea provizorie a executării care tocmai se făcuse. Pentru a putea rămâne în proces, societatea a fost obligată să achite o cauţiune de 450.000 de lei. În Republica de la Constanţa, unde justiţia funcţionează după reguli aparte, s-a găsit un magistrat care să dea de pământ cu pretenţiile legitime ale despuiaţilor de proprietăţi. Instanţa constănţeană a admis în parte contestaţia Sind-România. Dar era vorba doar de partea care se referea la restituirea cauţiunii, căci judecătorul nu s-a atins de niciun fir de păr al manoperelor frauduloase prin care Matei şi ai lui furaseră bunurile taberei de copii. În căile de atac, Sind-ul a reuşit să iasă din cloaca de la Constanţa, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis strămutarea procesului la Brăila. Prin Decizia nr. 16/2014/Ap.Civ pronunţată la 10 martie 2014, Tribunalul Brăila a admis contestaţia la executare şi a desfiinţat actele întocmite de executorii judecătoreşti. Matei şi Gurgu au declarat recurs la Curtea de Apel Galaţi, însă acest proces a fost suspendat până la soluţionarea unui alt dosar de judecată, în care Sind-România a cerut anularea HCL 144/24.05.2011, cea care stătea la baza întregului abuz.
Punct şi de la capăt, într-un nou ciclu procesual
Acest proces-cadru debutase şi el la Constanţa, în anul 2013. Tribunalul local reuşise, în baza unei golănii ordinare, să dea câştig de cauză lui Matei. Spunem golănie, deoarece – înainte de dezbaterea fondului – instanţa rămăsese în pronunţare pe nişte excepţii procesuale. Dar în loc să se limiteze la excepţii, judecătorii din Republica de la Constanţa s-au pronunţat tocmai asupra chestiunilor de fond, care nu au fost niciodată puse în discuţia părţilor, nu s-au formulat apărări în privinţa lor şi nu au fost administrate probe. Şocaţi de o asemenea manieră primitivă, de grotă, în care sunt tratate procesele la Constanţa, reprezentanţii Sind-România au declarat recurs şi au cerut Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să strămute şi noul dosar. Ulterior, procesul a ajuns la Curtea de Apel Galaţi, care a desfiinţat aberaţia dispusă la Constanţa şi a instituit un nou ciclu procesual (vezi aici Decizia nr. 255/30 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în Dosarul nr. 7909/118/2013). Procesul se va rejudeca la Tribunalul Galaţi (Dosarul nr. 7909/118/2013*), având primul termen de înfăţişare pe 23 mai 2016.
Matei a ajuns la răcoare, dar speră să iasă repede, ca să-şi continue opera
Pentru a zădărnici restabilirea dreptăţii şi a situaţiei anterioare, Nicolae Matei a utilizat o parte din terenurile furate de la Sind-România SRL cu votul consilierilor locali, în derularea unor proiecte de investiţii cu fonduri europene. Faptele descrise mai sus fac obiectul unui dosar penal instrumentat iniţial de Parchetul Curţii de Apel Constanţa. Având în vedere prejudiciul imens, cercetările sunt continuate de DNA Constanţa. Nicolae Matei este, în momentul de faţă, deţinut de drept comun la Penitenciarul Poarta Albă (de unde trage sforile să iasă mai repede, pentru a candida din nou la Primărie). Fostul primar este judecat într-un alt proces al Curţii de Apel Bucureşti, pentru retrocedări frauduloase, vânzări de terenuri către firma cumnatului său Doru Gurgu şi sifonarea unor sume imense prin intermediul clubului de fotbal Săgeata. Alături de el, în proces compare şi fosta judecătoare Corina Eugenia Jianu, acuzată că şi-a dat concursul la retrocedările prin fraudă la lege, primind drept mită un teren în zona turistică a oraşului Năvodari. Va urma!
