Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Agenții de poliție protestează! Astăzi, miting mare la București!

Published

on

Agenţii de poliţie protestează, azi, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, cerând majorarea salarilor, eliminarea diferenţelor mari de salarizare dintre agenţi şi ofiţeri, plata sporurilor la nivelul salariului minim brut de 1.450 de lei, şi nu la cel de din 2009, precum şi modificarea unor prevederi privind programul de lucru şi repausul săptămânal al poliţiştilor. Liderii Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP), organizatorul protestului, susţin că prin această acţiune vor să atragă atenţia Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Finanţelor Publice că poliţiştii nu sunt plătiţi corespunzător şi că o parte dintre prevederile legale privind salarizarea lor sunt încălcate.Preşedintele SNAP, Adrian Diugu, a declarat, pentru News.ro, că la protestul de la sediul Ministerului Afacerilor Interne sunt aşteptaţi să participe aproximativ 2.000 de poliţişti, din Bucureşti şi din mai multe judeţe. Liderul sindical a spus că agenţii de poliţie solicită în primul rând plata sporurilor în raport cu salariul de 1.450 de lei, şi nu cu cel din 2009. Diugu a explicat că în calcularea sporurilor tuturor poliţiştilor trebui să fie luat în calcul ca bază de referinţă salariul minim brut pe ţară prevăzut în HG 1/2017, respectiv 1.450 de lei. Preşedintele SNAP a mai spus că alte revendicări vizează eliminarea diferenţelor mari de salarizare dintre agenţi şi ofiteri, problemă ce poate fi corectată prin adoptarea noii Legi a alarizării unitare, precum şi încheierea unui nou Acord Colectiv de Muncă, în condiţiile în care vechiul acord a încetat în mai 2016. Protestatarii mai cer modificarea Statutului poliţistului şi a unor prevederi dintr-un ordin din 2008 al Ministerului Afacerilor Interne privind programul de lucru şi repausul săptămânal al poliţiştilor. Preşedintele SNAP a precizat că Ordinul din 2008 trebuie modificat pentru ca acel timp în care poliţistul stă acasă, dar ştie că poate fi chemat oricând la muncă, să fie considerat timp de muncă şi să fie plătit corespunzător. Adrian Diugu a precizat că SNAP a solicitat ca ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, să discute, joi, cu o delegaţie a protestatarilor, care să îi prezinte punctual toate revendicările. (Foto: Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie – Facebook)

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions