Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, astăzi, că alegerea lui Teodor Meleșcanu la șefia Senatului a fost neconstituțională. Cu toate acestea, președintele Senatului Teodor Meleșcanu a declarat că nu demisionează din fruntea instituției până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei CCR prin care s-a stabilit că acesta a fost numit ilegal în funcție.
„Până la publicarea în Monitorul Oficial, eu îmi asum în continuare prerogativele pe care le am. După publicarea în MO, vom face demersurile pentru solutionarea acestui caz. (…) Eu îmi doresc un singur lucru: din orice poziție aș avea, îmi doresc să contribui cât mai mult la bună activitate a Senatului, într-o perioadă politică frământată.”, a declarat Teodor Melșcanu, la Parlament.
Imediat, cei de la PSD au spus, printr-un comunicat că au luat act de decizia de astăzi a CCR și vor veni cu o propunere pentru funcția de președinte al Senatului după consultarea în forurile de conducere ale partidului. La rândul lor, liberalii au anunțat, prin președintele lor, premierul Ludovic Orban, o vor susține pe Alina Gorghiu pentru șefia camerei superioare.
Sursa: stiripesurse.ro