Un marinar de origine georgiană este căutat după ce echipajul navei la bordul căreia se afla a transmis, astăzi la ora 15.17,o alertă către Serviciului MRCC din cadrul Autorităţii Navale Române.
Nava, sub pavilion Vanuatu, se află la 60 de mile marine de Olimp şi a reuşit să contacteze şi nava GSP CENTAURUS, aflată în apropierea sa pentru a anunţa despre incidentul de om la apă.
Inspectorii MRCC au coordonat nava GSP pentru a începe imediat căutarea marinarului dispărut.
După mai bine de o oră şi jumătate de căutări marinarul nu a fost însă găsit.
Din primele informaţii se pare că bărbatul are în jur de 23 de ani şi ocupă funcţia de timonier.
”Din cauza lăsării întunericului operaţiunea a fost suspendată, dar o navă de intervenţie din cadrul ARSVOM va ajunge în zorii zilei în zona unde s-a petrecut incidentul pentru reluarea căutărilor.
Vom reveni cu informaţii.”, a precizat Irina Pușcașu, purtător de cuvânt al Autorităţii Navale Române.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta