Astăzi, 24 august, a izbucnit un incendiu de vegetație uscată în stațiunea Olimp. La fața locului intervin 7 mașini de stingere din cadrul ISU Constanța, un echipaj SMURD, vola de la Primăria 23 August și SVSU. Din fericire, nu este pericol de extindere la vreun hotel.
La ora 16.30, incendiul a fost localizat în partea de est și în partea de vest și se lucrează pentru lichidarea unor focare mai mici, fără posibilitate de propagare.
Update: La acest moment, incendiul se manifestă doar în partea de sud, arde pădurea care duce spre Olimp. Nu sunt imobile în apropiere. Suprafața afectată este de 15 hectare.
Din cauza incendiului de la Olimp, din zona Haltei Pescăruș km 258+000 ISU a sistat circulația trenurilor. Trenuri afectate de restricție și oprite în stații : R 8819 Costinești, 115060 (Astra) Neptun, R8810 Mangalia, R8812 Mangalia. Trenul R8819 a plecat din Costinești la ora 15:40 (+55′), iar de la km 257 + 000 a preluat șeful de district Linii pentru a fi pilotat în zona unde are loc incendiul de vegetație.
În jurul orei 15.40 incendiul a fost stins parțial, iar trenurile circulă pilotate. Trenuri întârziate: 8819 +55′, 11506 +59′, 8810 +64′, 8812 +60′.
Știre în curs de actualizare.
Update2: La ora 19.40, incendiul a fost lichidat. Au ars aproximativ 30 ha de vegetație uscată, mărăciniș, lăstăriș și circa 5 ha de pădure.
Sursa foto: CFR Infrastructură Constanța
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta