Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Aleşii locali din partidele absorbite prin fuziune ar putea deveni independenţi

Published

on

Parlamentarii PSD şi ALDE vor ca aleşii locali care provin dintr-un partid absorbit prin fuziune să devină independenţi, susţinând că există o situaţie ”total absurdă şi nedemocratică”, în care consilierii sunt forţaţi să îşi exercite mandatul ca membru al altui partid împotriva voinţei lor, conform mediafax.ro.

”Conform Legii 393/2004, un ales local care părăseşte partidul pe ale cărui liste a candidat îşi pierde mandatul. Există însă o situaţie particulară, în care un ales local este forţat să îşi exercite mandatul ca membru al altui partid împotriva voinţei sale. Această situaţie particulară este fuziunea prin absorbţie. Concret, un ales poate ajunge membru al altui partid, printr-o fuziune cu care nu este de acord, fiind forţat să activeze într-un partid politic din care nu doreşte să facă parte şi încălcând încrederea electoratului care l-a ales”, se arată în expunerea de motive a unui proiect de lege, semnat de 108 parlamentari PSD şi ALDE, care a fost depus în Parlament.

”Din aceste motive, se impune modificarea articolelor 9, punctul h1 şi 15, punctul g1, astfel încât aleşii locali, membri ai partidelor politice absorbite prin fuziune, să devină consilieri independenţi”, mai precizează iniţiatorii, printre care Florin Iordache (PSD) şi Varujan Vosganian (ALDE).

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions