Administratie
Aleșii PNR, PNL și USR din Năvodari, acuzați că blochează activitatea orașului
Published
4 ani agoon
Nici nu a început bine mandatul 2020 – 2024 al consilierilor noi aleși în consiliile locale că Năvodariul iese în evidență cu un scandal de toată jena și e greu de înțeles că jocurile politice continuă să primeze într-o perioadă în care cetățenii au mare nevoie de sprijin. Cert este că, deși convocați ieri în ședință, aleșii locali din Năvodari nici nu au reușit să își voteze ordinea de zi. Consecindețele sunt dintre cele mai grave: angajații Termica Năvodari riscă să rămână fără locuri de muncă în pragul iernii. De ce? Pe ordinea de zi au fost trecute două proiecte inițiate de primarul orașului, unul privind constatarea vacantării unui post de consilier local din partea PSD, după ce Liliana Mară, fost viceprimar al orașului, a fost numită city manager. Al doilea proiect face referire la aspectul deja menționat, repectiv cel al situației Termica Năvodari. În fapt, conducerea Primăriei a cerut vot pentru atribuirea unui contract de reparații tramă stradală în localitate de către Termica.
Viceprimarul Costel Dumitrașcu susține că aleșii locali de la PPNL, USR și consilierii fostului primar Nicolae Matei “au făcut front comun” și au refuzat să aprobe ordinea de zi.
“Pentru niciunul din cele două proiecte nu s-a ajuns la vot pentru că și consilierii domnului Matei, consilierii USR și cei ai PNL au făcut front comun (sau echipă… cum doriți dvs. s-o numiți) și n-a fost aprobată ordinea de zi, așadar ședința nu a mai avut loc. Proiectul cu numărul 1 nu era decât o formalitate. Trebuia să luam act de vacantarea unui post de consilier local din partea PSD, dar atunci când nu se ia act de vacantarea postului se întârzie practic procedura de ocupare a postului vacant de către un nou consilier. Asta fiind, din punctul meu de vedere, scopul boicotului pus in scena de echipa PNR-USR-PNL. Da, asta cred eu, s-au legat de proiectul cu numărul 2 ca să blocheze temporar PSD la 5 consilieri în loc de 6. Este treaba lor, strategia lor comună, nu am nimic împotrivă! Dar să fie cinstiți și sa-și asume mișcarea făcută! Referitor la proiectul cu numărul 2, dacă s-ar fi ajuns la vot, aș fi cerut explicații în fața plenului de la departamentul de achiziții și/sau de la Termica pentru suma stipulată în contract pentru că aș fi vrut, spre exemplu să mă asigur că vor începe reparații și în Mamaia Sat și pentru că, ce-i drept, fundamentarea contractului de reparații a sosit cam târziu. Vă asigur că dacă în urma explicațiilor primite plutea cea mai mică suspiciune de nelegalitate, proiectul nu ar fi primit voturile PMP. Dar revin, nu contractul cu Termica a fost adevăratul scop al circului de ieri ci pur și simplu s-a dorit blocarea PSD la 5 consilieri din 6 de către (nu voi spune “alianța”) echipa Matei-USR-PNL. Nu vreau să intru în lupta Matei vs. Chelaru pentru că nu este lupta noastră, nu este lupta năvodărenilor, dar se pare că USR și PNL nu au înțeles asta!”, menționează viceprimarul Costel Aurelian Dumitrașcu.
PNL Năvodari: Termica este în moarte clinică
De partea cealaltă, liberalii din cadrul Consiliului Local al orașului Năvodari au altă explicație. Liderii PNL scriu în spațiul public faptul că “PSD Năvodari fierbe”. Ce motiv ar fi?!
“Din cauza faptului ca nu i se mai permite sa cheltuie banii orasului 𝐝𝐮𝐩𝐚 𝐛𝐮𝐧𝐮𝐥 𝐩𝐥𝐚𝐜, 𝐥𝐚 𝐧𝐢𝐯𝐞𝐥 𝐚𝐛𝐬𝐨𝐥𝐮𝐭 𝐝𝐢𝐬𝐜𝐫𝐞𝐭𝐢𝐨𝐧𝐚𝐫. In sedinta de consiliu convocata azi pe repede-inainte consilierii PSD si PMP au incercat sa promoveze un proiect de hotarare prin care o suma importanta din bugetul local urma sa fie alocata firmei Termica Navodari pentru lucrari de reparatii stradale. 𝐅𝐚𝐫𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐜𝐞𝐝𝐮𝐫𝐚 𝐝𝐞 𝐚𝐜𝐡𝐢𝐳𝐢𝐭𝐢𝐞 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐚! Consilierii PNL prezenti la sedinta de astazi au cerut explicatii suplimentare in legatura cu aceste lucrari de reparatii stradale. Unde, cand si in ce conditii se vor face, au fost solicitati indicatori tehnici si note de fundamentare, liste cu strazile care urmeaza a fi reparate, date de incepere a lucrarilor si de finalizare a lor, eventuale penalitati pentru nerespectarea termenilor etc. Culmea, consilierii PSD 𝐚𝐮 𝐫𝐞𝐟𝐮𝐳𝐚𝐭 𝐬𝐚 𝐩𝐫𝐞𝐳𝐢𝐧𝐭𝐞 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐢𝐧𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐭𝐢𝐢 in sprijinul proiectului sustinut chiar de ei iar in aceste conditii este evident faptul ca 𝗣𝗡𝗟 𝗡𝗮𝘃𝗼𝗱𝗮𝗿𝗶 𝗡𝗨 𝗮 𝗱𝗮𝘁 𝘃𝗼𝘁𝘂𝗹 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗽𝗿𝗼𝗺𝗼𝘃𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗽𝗿𝗼𝗶𝗲𝗰𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶. Acestea sunt fapte. Restul este doar zgomot steril pe retelele de socializare”, scriu liderii PNL Constanța pe pagina de Facebook a Organizației din Năvodari.
Despre situația Termica Năvodari, liberalii transmit următoarele:
“Termica Navodari este in moarte clinica, asa cum am anuntat de foarte mult timp, iar banii orasului, ai fiecaruia dintre dumneavoastra, reprezinta colacul de salvare de care se agata managementul societatii in speranta ca va impedica un faliment de rasunet. Vorbim despre acelasi 𝐦𝐚𝐧𝐚𝐠𝐞𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐝𝐞𝐳𝐚𝐬𝐭𝐫𝐮𝐨𝐬 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐮𝐧 𝐩𝐚𝐬 𝐝𝐞 𝐚 𝐥𝐚𝐬𝐚 𝐨𝐫𝐚𝐬𝐮𝐥 𝐟𝐚𝐫𝐚 𝐜𝐚𝐥𝐝𝐮𝐫𝐚 𝐬𝐢 𝐚𝐩𝐚 𝐜𝐚𝐥𝐝𝐚 𝐢𝐧 𝐩𝐫𝐚𝐠 𝐝𝐞 𝐢𝐚𝐫𝐧𝐚. PNL Navodari nu va permite cheltuirea banului public fara argumente dincolo de orice indoiala. 𝐏𝐍𝐋 𝐍𝐚̆𝐯𝐨𝐝𝐚𝐫𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐬̦𝐢 𝐯𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐢𝐧𝐮𝐚 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐢𝐞 𝐬𝐢𝐧𝐠𝐮𝐫𝐚 𝐯𝐨𝐜𝐞 𝐜𝐫𝐞𝐝𝐢𝐛𝐢𝐥ă 𝐚 𝐜𝐞𝐭𝐚̆𝐭̦𝐞𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫!!!”
În replică, primarul Chelaru se declară dezamăgit și spune că PNR, PNL și USR au votat “împotriva orașului Năvodari”.
“Constat cu dezamăgire că o parte din consilierii locali nu au înțeles încă faptul că responsabilitatea lor e față de oraș și cetățeni, și nu față de interesele de partid. Iar acțiunile lor lasă zeci de năvodăreni fără locuri de muncă în pragul iernii! Profitând de faptul că sunt bolnav și mă aflu izolat la domiciliu și nu sunt în fața lor pentru a-i înfrunta, consilierii PNR, PNL și USR au votat astăzi împotriva orașului Năvodari. Astăzi (ieri n.r.) a fost convocată o ședință extraordinară de Consiliul Local cu două proiecte pe ordinea de zi: vacantarea unui post de consilier local în urma demisiei doamnei Liliana Mară și aprobarea contractului de lucrări urgente (reparații drumuri și trotuare, asfaltări etc), dintre Orașul Năvodari și SC Termica Distribuție Năvodari (societate care aparține culmea Consiliului Local Năvodari). Consilierii PNR, PNL și USR au votat împotriva ordinii de zi fără vreo argumentație plauzibilă și au reușit să blocheze aprobarea ambelor proiecte. Din păcate, din cauza acestui gest iresponsabil, suferă cetățenii orașului. Aproximativ 45 de năvodăreni angajați ai SC Termica vor fi trimiși acasă, rămânând fără activitate, deoarece o mână de politicieni a vrut să arate cât de tari sunt ei votând împotrivă. În plus, lucrările de intervenție și reabilitare drumuri în oraș vor fi blocate. Vă recunosc că sunt dezamăgit de această coaliție PNR – PNL – USR creată împotriva intereselor orașului Năvodari, însă noi vom continua să ne facem treaba pentru care năvodărenii ne-au ales. Ei să rămână cu înțelegerile lor meschine și mărunte, iar noi vom dezvolta orașul. Vă promit asta!”, a scris primarul Florin Chelaru pe pagina sa de Facebook.
Comentarii pe Facebook
Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!