În urmă cu 15 ore, vedeta internațională Alexandra Stan, care este din Eforie, a postat pe pagina sa de Facebook un text dur, adresat asistentelor medicale din Spitalul Județean Constanța . Iată ce scrie Alexandra Stan:
”Îmi iubesc țara și mă mândresc peste tot în lume cu faptul că sunt româncă, dar nu pot să înțeleg de ce noi între noi nu putem să ne respectăm și să ne oferim tot ce este mai bun! Din septembrie m-am mutat în Los Angeles pentru o perioadă, dar pentru mine acasă înseamnă #Romania. Acum am venit în țara din cauză că tatăl meu se află în spital. Am fost să-l vizitez, să îi fiu alături și am rămas șocată de condițiile de la etajul 1, Secția Medicală 2, din cadrul Spitalului județean Constanța. Doamna doctor care are grijă de tatăl meu este deosebită și corectă, însă asistentele nu au vrut nici măcar să stea de vorbă cu mine când le-am atras atenția că trebuie schimbată branula. Ca să nu mai spun că pentru schimbarea cearșafului trebuie să le dai bani. Mizerie, dezinteres și lipsă de respect față de pacienți. Asta am întâlnit astăzi. Eu cred, totuși, că putem mai mult de atât.”, a postat Alexandra Stan.
Peste o sută ce comentarii ale cititorilor nu au întârziat să apară, iar postarea ei a fost distribuită de foarte multe ori, devenind ”virală”. Așa se va afla, dacă mai era cazul, ce condiții sunt în spitalul nostru.