Conecteaza-te cu noi

Societate

Alexandru Rotariu din Agigea ne cere ajutorul pentru a continua tratamentul în Turcia

Published

on

Alexandru Rotariu Agigea

Alexandru Rotariu, un tânăr din comuna constănțeană Agigea cu vise, visuri si planuri mari de viitor are încă nevoie de sprijinul nostru pentru a putea merge.

În anul 2023, Alexandru a continuat tratamentul de recuperare într-o clinică din Turcia. Recent, medicii turci i-au comunicat tânărului din Agigea că își poate continua tratamentul de recuperare în cadrul aceleiași clinici, însă costurile sunt multe prea mari pentru familia acestuia. Așa cum am mai spus și cu alte ocazii, noi, redactorii Ordinea.ro, apreciem determinarea lui Alexandru și ne implicăm și de această dată și încercăm sa-l ajutăm să strângă cei 9.500 de euro de care are nevoie pentru această etapă a recuperării.

“Am făcut progrese mari în Turcia, în cadrul acestei etape de tratament. Am evoluat mult, iar visul meu este să merg fără sprijin. Suma de bani despre care v-am vorbit, respectiv cei 9.500 de euro, ar trebui sa o am până la finalul anului în curs”, ne-a spus Alexandru.

O lecție de viață

Alexandru Dumitru Rotariu ne ofertă tuturor o lecție de viață, un exemplu de voință și determinare cum rar ne e dat să găsim în cei din jurul nostru. Nu și-a pierdut niciodată speranța. Nu a făcut-o nici la începutul verii lui 2021 când i s-a ivit oportunitatea de a merge în Turcia pentru o operație complicată, dar care îi creiona drumul spre alte orizonturi, acelea în care Alexandru visa să poată merge.

La fiecare încercate pe care viața i-a scos-o în cale i-au fost părinții care au făcut eforturi supraomenești pentru ca fiul lor să poată merge.

Copilărie cu diagnostic cumplit

La vârsta de doi ani, lui Alexandru i-a fost pus un diagnostic cumplit: parapareză spastică și sindrom cerebrelos. De atunci, viața sa a luat o altă cale, cea a spitalelor. A făcut mii de ședințe de recuperare și tratamente, a fost în cabinetele mai multor specialiști în domeniu. În prezent, Alexandru poate să stea în picioare, să meargă sprijinindu-se de un cadru, dar lupta cu boala continuă. Medicii i-au indicat realizarea a trei intervenții chirurgicale, una de DBS și două implanturi cu celule stem. Pentru ambele i-au fost indicați medici și clinici din Turcia, însă situația financiară modestă a familiei i-a pus multe piedici. Mereu era nevoie de bani. De mulți bani!

Pentru primele intervenții i-au trebuit 56.000 de euro, apoi de 6.000 de euro și acum, în următoarea etapă de tratament, suma de care are nevoie se ridică la valoarea de 9.500 de euro.

Toți aceia care doresc să se implice, o pot face în conturile:

RO49BACX0000000481030001 – Cont în EURO

RO76BACX0000000481030000 – Cont în LEI

Ambele conturi sunt deschise pe numele Liliana Daniela Rotariu, mama lui Alexandru.

Să-l ajutăm!

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions