La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în apropierea frontierei de stat, opt cetățeni din Turcia, care au intrat ilegal în România din Republica Bulgaria. Aceasta este ce de-al doilea grup de cetăţeni turci, depistat în ultimele zile de poliţiştii de frontieră constănţeni când acţiona ilegal la graniţa româno-bulgară.
În data de 07.03.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Băneasa – județul Constanța au acționat în baza unei informații, deplasându-se în proximitatea localității Făurei, județul Constanța, unde au observat cu ajutorul tehnicii de supraveghere, un grup de persoane în apropierea frontierei de stat a României.
”În urma acțiunii poliţiştilor de frontieră, persoanele au fost conduse la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Băneasa pentru cercetări. Astfel, colegii noştri au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni turci, cu vârste cuprinse între 20 și 37 ani, care au trecut fraudulos frontiera de stat a României dinspre Bulgaria, pentru a ajunge în Germania.”, au precizat reprezentanții Compartimentului Purtător de cuvânt.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat, faţă de cetăţenii turci fiind aplicată măsura de nepermitere a intrării în țară pentru o perioadă de 5 ani.
Cele opt persoane au fost preluate de către autoritățile de frontieră bulgare, prin Punctul de Trecerea Frontierei Ostrov, în baza Acordului de readmisie între România și Republica Bulgaria.
Reamintim că, în cursul săptămânii trecute, alți opt cetățeni turci au fost prinși cam în aceeași zonă.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta