Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Ambarcațiune plină cu țigări de contrabandă, în portul Mangalia

Published

on

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu Oficiul European de Luptă Anti-Fraudă și Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud, au descoperit aproximativ 250.000 de pachete ţigări de contrabandă, la bordul unei  ambarcațiuni sub pavilion Slovenia. În data de 20.09.2017, în urma informațiilor furnizate de Oficiul European de Luptă Anti-Fraudă, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfășurat o acțiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu țigări pe Marea Neagră. Astfel, navele MAI 2113 și MAI 3008, aparținând Grupului de Nave Constanța respectiv Mangalia au identificat, la aproximativ 14 mile marine est Shabla, ambarcațiunea  „RAMONA”, sub pavilion Slovenia, pe care au supravegheat-o până la intrarea în Portul Mangalia. Echipajul navei era format din patru bărbaţi, trei cetăţeni ucraineni si un cetăţean R. Moldova, cu vârste cuprinse între 37 si 53 de ani. O echipă comună de control, formată din poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Serviciul C.M.I.I.T și Grupului de Nave Mangalia împreună cu lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud, reprezentanți ai Căpităniei Portului Mangalia și A.N.A.F., a efectuat controlul specific asupra ambarcațiunii. În urma controlului efectuat asupra yacht-ului, au fost depistate 250.000 de pachete cu țigări marca Toros 2005, de provenienţă Duty Free. Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă calificată, faptă prevăzută la art. 270, alin. 3 raportat la art. 274 din Legea 86 din 2006 privind Codul Vamal al României. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions