Subprefectul judeţului Constanţa, Levent Accoium, vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, Daniel Learciu şi viceprimarul municipiului Constanţa, Costin Răsăuțeanu, au primit, astăzi, vizita Ambasadorului Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federației Ruse în România, Valery Kuzmin, însoțit de Consulul General al Federației Ruse la Constanța, Vladimir Volkov.
Potrivit reprezentanților Guvernului în teritoriu, cele două părţi au discutat despre posibilităţile de colaborare în domenii precum economie şi cultură și și-au arătat disponibilitatea în vederea elaborării unor proiecte comune. Valery Kuzmin a apreciat activitatea Consulului General al Federației Ruse la Constanța și a mulțumit autorităților constănțene pentru buna colaborare cu reprezentanții consulatului.