Prefectul județului Constanța, domnul Ioan Albu împreună cu președintele Consiliului Județean Constanța, domnul Horia Țuțuianu și cu viceprimarul municipiului Constanța, domnul Costin Răsăuțeanu au primit astăzi vizita Ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la București, Excelența Sa domnul Paul Brummell.
În cadrul întrevederii, autoritățile constănțene au evidențiat bunele relații dintre România și Marea Britanie și au apreciat faptul că Excelența Sa este un partener real al Dobrogei prin vizitele periodice întreprinse în această regiune. În același timp, au lansat invitația ca, în anul 2018, Excelența Sa să participe la manifestările prilejuite de Centenarul Marii Unirii și de Ziua Dobrogei.
La rândul său, înaltul oaspete britanic a apreciat colaborarea cu autoritățile constănțene în domenii precum economic, cultural și militar și a declarat că în această perioadă va participa la o serie de evenimente sportive, culturale și comemorative în județul nostru, se arată într-un comunicat remis redacției de Biroul de presă al Instituției Prefectului județului Constanța.