Premierul Florin Cîțu a declarat vineri că incendiul de la “Matei Balș”, unde cinci oameni au murit, este rezultatul lipsei de investiții și al modului în care se fac controalele și a transmis un avertisment dur angajaților cu atribuții în acest sens. “Faceți-vă treaba, altfel plecați acasă!”, a spus Cîțu.
“Metehnele sistemului de sănătate și-au făcut prezența și azi în această tragedie. Deși au fost alocate resurse importante, doar în 2020, 6,1% din PIB, doar o foarte mică parte au fost alocați investițiilor. E momentul să înțelegem că nu putem merge așa mai departe, nu putem cheltui 95% din resurse doar pentru salarii și sporuri! Pe lângă aspectul penal, e și o echipă – corpul de control care va prezenta un raport – avem unul preliminar, aștept concluziile finale. Nu am învățat nimic din experiența de anul trecut (incendiul de la spitalul din Piatra Neamț – n.r.). Așa nu mai merge! Angajaților din administrație, din Ministerul Sănătății, inspecțiile de sănătate, inspecțiile de control, le spun: ieșiți din birouri, faceți-vă treaba, altfel plecați cu toții acasă! Fiecare angajat să își facă treaba pentru care e plătit! E pretenția pe care o am de la angajații din sectorul public”, a spus premierul Florin Cîțu citat de jurnaliștii de la digi24.ro.
Pe de altă parte, el a descris intervenția pompierilor ca fiind eficientă și rapidă.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta