În perioada 26.02-05.03.2021, jandarmii Gruparii Mobile Constanta au desfășurat, împreună cu polițiștii, acțiuni punctuale pentru verificarea și respectarea măsurilor de protecție împotriva virusului Covid 19. Cu aceste ocazii au fost aplicate 239 de sancțiuni contravenționale, dintre care 205 au fost avertismente, iar 34 – amenzi în valoare de 17.250 lei.
În aceeași perioadă au fost desfășurate mai multe acțiuni cu reprezentantii companiei de transport local CT BUS, în mijloacele de transport în comun, pentru verificarea și respectarea măsurilor de protecție împotriva virusului Covid 19.
”Majoritatea cetățenilor au înțeles că purtând mască ne protejăm pe noi și pe cei din jurul nostru, dar au fost și 10 persoane care au fost sanctionate cu avertisment și li s-au oferit măști de protecție pentru a putea continua călătoria.”, au precizat reprezentanții Compartimentului Relații Publice din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă ”Tomis” Constanța.
Vă rugăm:
- Purtați masca în spațiile publice pentru a vă proteja pe dumneavoastră și pe cei din jur, păstrați distanțarea fizică și evitați aglomerațiile. Respectați indicațiile din magazine și păstrați distanța.
- Respectați regulile de igienă, precum și toate recomandările și măsurile adoptate de autorități pentru a vă proteja!
- Informați-vă doar din surse oficiale!
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta