Conecteaza-te cu noi

Societate

Amenzi de peste 190.000 de lei aplicate de ITM Constanța pentru nereguli în controalele din luna decembrie

Published

on

constructii itm

In perioada 1-31 decembrie 2024, Inspectoratul Teritorial de Munca Constanța a continuat  activitatea de verificare și control.

Astfel, echipele de inspectori de muncă din cadrul serviciului control relații de muncă au efectuat 199 de controale în urma cărora au aplicat  50 sancțiuni contravenționale din care 30 au fost sancțiuni contravenționale cu amendă în valoare de 168.400  lei, respectiv 20 sancțiuni contravenționale cu  avertisment.

Cu ocazia controalelor efectuate au fost identificați 3 angajatori care foloseau muncă nedeclarată, unde au fost depistate  5 persoane fără forme legale de angajare sau pentru care contractele individuale de muncă nu au fost transmise în REVISAL, motiv  pentru care s-au aplicat sancțiuni contraventionale cu amendă în valoare de 100.000 lei.

Pentru neconformitățile depistate, inspectorii de muncă au dispus 128 măsuri obligatorii de remediere cu termene scadente de realizare.

”Netransmiterea contractelor individuale de muncă în forma scrisă în registrul general de evidență a salariaților anterior începerii activității, lipsa evidenței orelor lucrate de către salariați și nerespectarea,  datei de plată a drepturilor salariale sunt câteva dintre neconformitățile constatate.”, a precizat Adrian luca, inspector șef al ITM Constanța.

Tot în luna decembrie, în domeniul  securității și sănătății în muncă, au fost efectuate 66 de controale în urma cărora s-au constatat 14 neconformități, pentru care s-au dispus măsuri obligatorii, cu termene scadente de remediere.

S-au aplicat 14 sancțiuni contravenționale, dintre care 8 sancțiuni contravenționale cu avertisment  și 6 sancțiuni contravenționale cu amendă în valoare totală de 26.000 lei.

Cele mai frecvente deficienţe constatate de inspectorii de muncă: instruirea necorespunzătoare sau incompletă a lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă,  neacordarea echipamentului individual corespunzător de protecţie lucrătorilor ținând seama de riscurile la care aceștia sunt expuși în funcție de domeniul de activitate.

In aceeași perioadă, au fost înregistrate 102 sesizări ale cetățenilor referitoare la neplata drepturilor salariale, netransmiterea în REVISAL a  contractelor individuale de muncă, refuzul eliberarii documentelor solicitate la cererea salariatului, neplata orelor suplimentare, neplata sporurilor, nerespectarea timpului de lucru și de odihnă,  neîndeplinirea măsurilor dispuse cu ocazia altor verificări,  nerespectarea normelor de securitate și sănătate și a condițiilor de lucru.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions